Cum ar putea arata masinile si parcarile in viitor
Unii specialisti in domeniu sunt de parere ca in viitor vom folosi tot masini cu volan precum cele de acum. Este clar faptul ca volanul sau pedalele, elemente definitorii ale unei masini, vor fi mentinute insa ele vor arata cu totul altfel. Adeptii teoriei ultra-tehnologizate spun ca nici nu vom mai duce noi masinile in parcare si ele se vor parca singure pentru ca vom beneficia de o parcare bazata pe senzori si inteligenta artificiala iar unele comenzi vor fi date in parcare sau pe sosea cu ajutorul unor simturi speciale pe care masina le va incorpora, ea urmand a comunica direct cu creierul uman.
In ziua de azi, producatorii auto sunt supusi unei presiuni mari pentru a imbunatati siguranta si eficienta masinilor lor. Acest lucru inseamna ca masinile vor deveni tot mai autonome si mai performante (inclusiv in parcare), iar decizia umana va fi din ce in ce mai limitata in viitor. Pe de alta parte, producatorii auto doresc sa produca masini din ce in ce mai ieftine si mai bune, masini care sa ajute la economisirea combustibilului consumat de ele.
Nevoia de fi mai eficienti a dus la aparitia masinilor hibrid si a celor electrice. Acestea sunt masini care promit sa schimbe fata acestui domeniu in viitor si sa vina in intampinarea nevoilor tuturor utilizatorilor. Insa putem sta linistiti deoarece masinile nu ne vor lua locul in viitorul apropiat, dar ele vor merge singure in parcare sau pe strada. Ele doar vor completa deciziile luate de noi si vor asista in mod activ comenzile soferului pe sosea sau in parcare.
Insa soferii vor deveni din ce in ce mai conectati practic la masina lor in parcare (parcare publica sau parcare de resedinta), pe sosea sau in garajul propriu, si vor putea sa aiba o comunicare mult mai buna cu aceasta pe baza conexiunii la internet sau a sistemelor inteligente pe care masinile viitorului le vor avea incorporate.
Oricat de mult ne-am dori sa avem masini autonome, este clar ca ele nu vor deveni norma in domeniul auto cel putin in urmatorii 10-20 de ani. Mai este un drum lung de parcurs in aceasta privinta iar multe tari nici macar nu au infrastructura necesara (sau tipurile necesare de parcare) care sa le permita sa adopte astfel de modele de masini.
In tara noastra lucrurile stau si mai rau, caci nu toti soferii au un loc de parcare in marile orase. Nu avem autostrazi, masinile sunt de proasta calitate, iar atunci cand mergem in parcari publice sau parcari de oriunde din marile orase gasim cu greu in loc disponibil, iar acele locuri de parcare disponibile in marile orase sunt insuficiente.
Revenind la autonomia masinii viitorului, ele vor inova inclusiv la capitolul parcare. Acestea se vor descurca mult mai bine decat astazi, practic senzorii de parcare vor fi mai buni, vor putea asista mult mai bine soferul si vor intui miscarile pe care acesta trebuie sa le faca intr-o parcare, fie ca vorbim despre o parcare publica sau despre o parcare privata, totul va fi posibil datorita noii tehnologii.
Vom putea parca masina mult mai usor, chiar si in spatii inguste. Este de asteptat ca viitorul sa aduca alte provocari, asa cum ar fi spatiul de parcare din ce in ce mai mic sau chiar locuri de parcare amenajate pe verticala, si nu pe orizontala, asa cum putem vedea chiar in prezent inclusiv in Capitala tarii noastre.
Viziunea specialistilor asupra viitorului acestui domeniu difera de la o tara la alta. Daca analizam cu atentie diferenta intre americani si europeni vom vedea ca pe continentul american masinile inteligente si cele autonome a inregistrat un avans mult mai mare decat in Europa, iar acest lucru se datoreaza in special cercetarilor finantate de marile corporatii din Statele Unite.
Cei de la Google sunt lideri in domeniu si au anuntat recent faptul ca masinile lor au parcurs sute de km fara nicio problema, insa pe de alta parte testele facute de masinile Tesla au intampinat probleme asa cum ar fi uciderea unor pietoni pe sosele sau incendii care au cuprins masinile autonome respective chiar pe sosele sau in parcare.